Relaţii bilaterale

Relaţii politice

Vizite la nivel de şef de stat

·        Preşedintele României a vizitat EAU în perioadele 10 – 12 aprilie 1993 şi, respectiv, 10 – 12 februarie 2002.
 
Vizite la nivel de prim-ministru
·         Primul Ministru al României a vizitat EAU în mai 1991.
 
Contacte la nivel MAE
·        Miniştrii de externe au avut o întrevedere bilaterală în marja Conferinţei Internaţionale pentru Afganistan de la Londra, 28 ianuarie 2010.
·        La 24 iunie 2009, ministrul de externe emiratez, Şeic Abdullah Bin Zayed Al Nahyan, a întreprins o scurtă vizită la Bucureşti, în vederea promovării candidaturii EAU pentru sediul IRENA. A fost primit de Primul Ministru, Emil Boc şi de ministrul economiei, Adriean Videanu.
·        În perioada 23 – 24 iunie 2009, au avut loc la Abu Dhabi consultări la nivel de director general.
·        În perioada 6 – 8 aprilie 2009, în marja forumului „Alianţa Civilizaţiilor” organizat la Istanbul, secretarul de stat pentru afaceri globale din MAE român s-a întâlnit cu ministrul de stat emiratez pentru afaceri externe, Anwar Gargash.
·        În octombrie 2008, noiembrie 2005, februarie 1993, februarie 1992 şi septembrie 1990, au avut loc la Abu Dhabi consultări politico-diplomatice la nivel de secretar de stat din MAE.
·        Miniştri de externe ai celor două ţări au purtat convorbiri în marja Adunării Generale a ONU (New York, septembrie 2007, septembrie 2009, septembrie 2011).
·        În perioada 22 - 24 martie 2011, a avut loc vizita unei delegaţii din MAE emiratez, conduse de Dr. Abdulraheem Yousef Al Awadi, subsecretar de stat, pentru negocierea a trei acorduri bilaterale. La MAE român, delegaţia a fost primită de Doru Costea, secretar de stat.
·        La 2 mai 2012, la Abu Dhabi, s-au desfăşurat negocieri pentru definitivarea Acordului privind eliminarea obligativităţii vizelor pentru titularii paşapoartelor diplomatice, delegaţia MAE român fiind condusă de domnul Gabriel Marica, director adjunct DRCo.
·        În perioada 16 – 17 septembrie 2012, au avut loc consultări politico-diplomatice între domnul Dan Petre, secretar de stat, şi Dr. Anwar Gargash, ministru de stat pentru afaceri externe. Delegaţia MAE a fost primită de Şeica Lubna bint Qasimi, ministrul comerţului exterior.
-        La 30 iunie 2013, ministrul Afacerilor Externe al României, domnul Titus Corlățean, a purtat convorbiri cu ministrul de Stat pentru Afaceri Externe, dr. Anwar Gargash, în marja Reuniunii ministeriale anuale UE-GCC, de la al-Manama.

 

Contacte bilaterale
·        Vizita secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în cadrul participării la o conferinţă pe tema securităţii alimentare (noiembrie 2010).
·        Vizita ministrului român al turismului în EAU cu ocazia târgului internaţional de turism Arabian Travel Market (5 – 8 mai 2009).
·        În EAU, autorităţile române au efectuate următoarele vizite: ministrul delegat pentru comerţ (martie 2004), ministrul apărării naţionale (martie 1995) şi secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale (februarie 1993).
·        În România au fost efectuate, următoarele vizite ale autorităţilor emirateze: ministrul muncii şi protecţiei sociale (iunie 2003), ministrul petrolului şi resurselor minerale (martie 2003), ministrul mediului (februarie 2003) şi preşedintele Consiliului Naţional Federal al EAU (aprilie 1996).
·        Vizita la Abu Dhabi a doamnei Anca Boagiu, ministrul trasporturilor şi infrastructurii (iunie 2011).
·        Vizita la Abu Dhabi a domnului Ion Ariton, ministrul economiei, comeţului şi mediului de afaceri (noiembrie 2011).

Burj Khalifa va fi iluminat de Ziua Nationala a României, 1 Decembrie 2019, la orele 08,10 PM, timp de un minut, in culorile tricolorului nostru.

30.11.2019

Dragi concetateni din E.A.U., Ne face placere sa va informam ca, in urma demersului nostru, Burj Khalifa va fi iluminat de Ziua Nationala a României, 1 Decembrie 2019, la orele 8,30 PM, timp de un…

Alegeri pentru Președintele României – 2019 TURUL 2

13.11.2019

în contextul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, vă transmitem mai jos link-ul de pe platforma wetransfer de unde puteți descărca: 2 materiale video referitoare la programul secțiilor de …

Materiale promovare vot în străinătate - Alegeri prezidențiale

31.10.2019

Materiale promovare vot în străinătate - Alegeri prezidențiale Transmitem mai jos link-ul de pe platforma wetransfer de unde puteți descărca: 4 materiale video referitoare la programul secțiilor de…